10 idei importante despre viață de la Oprah




Cine nu o cunoaște pe Oprah? Oprah Gail Winfrey s-a născut pe 29 ianuarie. Este o cunoscută realizatoare de televiziune americană, populară mai ales pentru serialul talk-show care îi poartă numele („Oprah Winfrey Show”).

Deși provine dintr-o familie săracă, a urmat Universitatea din Tennessee, unde a câștigat o bursă, iar la 19 ani a devenit primul corespondent de presă afro-american. În prezent, conform revistei Forbes, este cea mai bogată femeie de culoare din lume, averea personală fiindu-i cotată la 1,5 miliarde de dolari. A întreprins ample acțiuni filantropice și este considerată una dintre cele mai influente femei din lume.


A realizat mii de interviuri și atunci când o asculți este de parcă a-i auzi vocile și ideile a sutelor de oameni, cu care a discutat de-a lungul anilor. Este o adevărată revelație. Recent, am citit cartea ei și am decis să vă las câteva din gândurile publicate de ea, pe care le-a învățat din propria experiență sau le-a absorbit frumos de la intervievații săi. 


Când ai de ales între a te așeza sau a dansa, sper că vei dansa.

Tocmai din cauză că vei muri, trebuie să trăiești clipa.

Consumă alimente care te fac să te simți bine.

Indiferent cine suntem și de unde venim, avem toți propriile noastre călătorii.

Există o lege de necontestat a Universului: Fiecare este responsabil de propria viață.

Învață să-ți apreciezi lecțiile, greșelile și eșecurile ca fiind temelia viitorului, iar acesta este un semn categoric că te îndrepți în direcția bună.

Toți ne dorim să ne simțim importanți pentru cineva.

„Mi-a ars hambarul din temelii. Acum pot să văd luna”, Mizuta Masahide.

Adevărata semnificație a curajului este să te temi, apoi cu genunchii tremurând să pășești mai departe.

Dacă dorești ca lumea să îți ofere tot ce are mai bun, oferă-i lumii tot ce ai mai bun.

sursa: Lucid Art
Eu am citit cartea în limba română, am primit-o cadou de la sora mea, care știe cât de mult o admir pe Oprah încă din copilărie. 

Și nu, nu ea este motivul pentru care am ales jurnalismul, dar mă inspiră.


Evident, din cele 190 de pagini am selectat doar câteva din cele mai importante idei din carte. Mai multe pentru a vă intriga să o cumpărați și citiți.


Merită să vă inspirați din experiențele ei de viață.


Și cred că dacă o citeam pe la 23 de ani nu aș fi înțeles-o. Acum, după o droaie de experiențe, a fost tocmai momentul potrivit.


Cum ar zice Oprah, totul se întâmplă atunci când ar fi trebuit să se întâmple.


Numai bine, 

lectură „gustoasă”.










Comentarii

  1. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a mai vrut să rămână niciodată cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a determinat pe mine și pe copiii mei să suferim dureri severe. Am încercat tot posibilul să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu era să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a jucătorului de vrăji pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Așadar, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com}
    De asemenea, vindecă și readuce EX înapoi,
    1 leac pe bază de plante HIV / ADIS.
    2 Tratamentul cancerului pe bază de plante.
    3 Curățarea rupturii articulației.
    4 herpes vindecă ierburi.
    5 feluri de orez jeleu.
    6 Vindecarea medicamentelor pe bază de plante HPV.
    7 Vindecarea diabetului.
    8 recuperează-ți fostul.
    9 Vraja sarcinii.
    10 cura HTP.
    11 Vindecarea aerului hepatitic.
    12 Covid 19 coronia vires cure.
    13) Tratamentul astmului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Fostul meu iubit ne-a părăsit pe mine și pe fiica mea acum șase săptămâni, după ce am încercat aproape totul pentru a-mi restabili relația, am fost dezamăgit. Nu mi-a ieșit nimic. O săptămână mai târziu, în timp ce parcurgeam Instagram-ul meu, am văzut câteva mărturii despre DR, zori ajutând oamenii să-și reaprindă relația și să repare casele sparte, la început am fost sceptic, dar am decis să încerc și am luat contact cu DR, Dawn pentru ajutorul ei, câteva zile făcând contactul cu ea, totul s-a schimbat automat, tristețea mea a devenit bucurie, zâmbetul era pe toată fața mea, totul s-a întâmplat foarte repede și rezultatul a fost perfect. Folosesc acest mediu pentru a-l aprecia pe Dr, Dawn, dacă aveți dificultăți în relația voastră.
    * Dacă vrei să concepi.
    * Dacă vrei să te reîntâlnești cu iubitul tău.
    * Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    Dr. Dawn Acuna este singura persoană care vă poate ajuta: dawnacuna314@gmail.com
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  3. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către (ALB). MAGIC), i-am scris pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile lui și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus ca sunt insarcinata, asta a adus bucurie gospodariei mele, in sfarsit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie maritata fericita, toate datorita (MAGIA ALBA), contactati-l pentru orice fel de solutie,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să te întorci cu iubitul tău.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    el te va ajuta imediat.
    E-mail: findritualforlife@gmail.com
    +3550685677099
    +2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  5. E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Eu sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam stă o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
    *Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
    *Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Dacă vrei să-ți răzbuni/reprimi proprietatea.
    *Dacă vrei o vrajă de promovare.

    RăspundețiȘtergere
  6. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu