... de la „Новогодний огонек” la cetățenie română


Noi, moldovenii, nu prea cunoaștem cine suntem și care este istoria noastră. Mulți urcă pe val și se lasă dus de el, alții preferă să lupte cu valul. Din păcate, majoritatea rămân pe plajă și privesc indiferent cele două tabere care luptă, fiecare cu „istoria” lui... fiecare cu scopurile lui... 


În Moldova, acest „război al istoriei” posibil că nu se va termina vreodată. 


Chiar dacă istoria este una și cât nu ar striga unii „documentați” că istoria Moldovei este „strâns legată” de Россия Мать, faptul că Moldova(Basarabia) este fiica României - nimeni nu va putea schimba vreodată acest lucru.


Nu este un articol despre istorie. Nu doresc să vă schimbați viziunile despre istoria acestei țări. Articolul este despre mine și schimbările mentalității unui copil născut în 1991 -  anul independenței.


*


Provin dintr-o familie mixtă. Sunt un fel de româncă, ucraineancă, rusoaică și evreică născută în Moldova. Părinții mei au moștenit un mixt frumos de la părinții lor, care au decis să se căsătorească din dragoste și cărora nu le păsa ce naționalitate și ce limbă vorbește persoana cu care vor să-și petreacă restul vieții.


Mămica mea, care este profesoară de limbă și literatură rusă în liceu, se căsătorise cu tăticu pe la vreo 23 de ani. Pe atunci, în familie comunicau practic doar în limba rusă, pentru că mama a comunicat în familia bunicilor doar în ucraineană și rusă. În perioada de studenție, mama s-a împrietenit cu o fată care este o româncă cu sânge fierbinte și o luptătoare pentru tot ce se numește „românism”. Ea este profesoară de matematică. Sunt prietene bune până în prezent. Cred eu, că de la ea, mămica a prins gustul limbii române.


Anii 1979, comunism, mentalitate de comuniști și educația bunicului care avea ură față de români pentru că în timpul războiului „îi puneau să meargă în genunchi pe porumb” - cum zicea el. Oricum, mama s-a apucat să vorbească româna. Făcea multe greșeli în exprimare, dar a continuat să vorbească în română. Cum zice ea: „Să nu știi limba țării în care te-ai născut este o rușine și o lipsă de respect față de propria persoană, oamenii care s-au luptat pentru țară și limba ta”. Și sunt de acord cu ea. Să trăiești 30-40 de ani și să nu știi limba țării în care te-ai născut, fraților? E utopie și prostie.

În fine, pe parcursul anilor, am apărut noi. Mămica avea o regulă strictă în casă: ori vorbești româna corect, ori rusa corect. Nu te apuca să mixezi cu „utiug” în timp ce vorbești româna. În familie am comunicat doar în română, cu mici excepții. 


În fine. Eu am crescut cu KBH de la Pervâi Kanal și muzica lui Ion și Doina Alde Teodorovici la Moldova1. Am crescut cu desenele animate de la TVR și imnul „Deșteaptă-te române” de la ora 06:55 din fiecare sâmbătă și duminică. Până la vreo 10 ani, eu credeam că imnul României este al nostru. 


Părinții nu mi-au băgat în cap lozinci despre unionism și nici despre Rusia. Mama mereu zice: „Ești ceea ce simți că ești, indiferent de locul unde te-ai născut”. Alegerea ne aparținea. Și mie, și surorii. Doar că eu nu alegeam nimic.


*
Până să vin la facultate, niciodată nu am spus că sunt pentru unirea cu România sau că sunt împotrivă. Nu eram interesată de acest subiect.

Prin 2010 am cunoscut un băiat unionist, tare deștept, care încerca să îmi explice din punct de vedere istoric că Unirea este doar o revenire la ceea ce eram cândva. Eu râdeam. Nu pentru că nu îl credeam, ci pentru că nu aveam vreo atitudine față de Unire. Era un fel de „indecizie”. De această „indecizie” suferă jumătate din tineri. Ori nu au citit multă istorie, ori nu le pasă.

Cu câțiva ani în urmă, eu spuneam că: „Nu pot ierta frații români pentru anul 1940. Cum ne-au cedat rușilor fără să tragă un foc. Dacă ne-au trădat o dată, o vor face și a doua oară”. Până la urmă, nu vorbeam aberații, dar... documentarea te ajută să înțelegi toate aspectele și să realizezi că, detaliile schimbă multe.

În scurt timp, lucrurile s-au schimbat. Eu m-am schimbat foarte mult.


*

- Cu cinci ani în urmă spuneam că București e ultimul oraș care aș vrea să îl vizitez. Acum, București este locul unde mă simt mai bine decât acasă. Pentru că acolo sunt acasă. Nu la Iași și nici la Brașov, ci anume la București.

- Cu cinci ani în urmă, spuneam că Unirea este un moft. Acum, Unirea este un sentiment.

- Cu șapte ani în urmă am refuzat să plec la București să învăț pentru că am vrut să încerc să fac ceva - acasă. Acum, sunt gata să las totul și să încep de la zero la București - tot acasă.

- Cu vreo 11 ani în urmă, când venise doamna de la primărie și făcea sondaj. Ne-a întrebat: Ce naționalitate sunteți? Tata a spus moldovean, mama - ucraineancă și eu - româncă. Atunci am spus așa pentru că începeam să înțeleg unele lucruri, dar încă nu mă simțeam româncă.
Acum, când cineva mă întreabă. Simt și știu cine sunt - româncă. Chiar dacă nu am cetăţenie română.

*
Vreau să vă rog ceva. 

Nu judecați copiii Basarabiei care spun că sunt împotriva Unirii. Ei sunt pe drumul greșit. Mai bine, ajutați-i. Dați-le o carte de istorie. Invitați-i la o cafea și vorbiți-le despre România Mare. Nu toți am avut norocul să ne naștem la timpul și momentul potrivit. Cei din 1991, în general, s-au născut în anul păcatului și blestemului. Atunci când Unirea era atât de ușor de a fi înfăptuită, dar am preferat să fim independeți, săraci și fudui. Ca și acum, de astfel.

Oamenii își schimbă părerea. O schimbă când sunt ajutați să înțeleagă. Nu manipulați și nu luați cu hurta. Ci ajutați.

Tu crești într-o societate care te învață greșit, care te influențează greșit, crești înconjurat de alte principii și valori. Și e un lucru normal. Suntem diferiți. Dar trebuie să ne acceptăm și să încercăm să îi aducem pe calea cea dreaptă pe cei care sunt dezinformați, indiferenți sau care au avut ghinionul să se nască într-un mediu diferit de-al tău.

Mama mea este doar un exemplu din sutele de exemple. Avem ucraineni și ruși, care respectă această țară și limbă mai mult decât unii moldoveni care urlă în gura mare că suntem fiii și fiicele Rusiei.

O prietenă de a mea mi-a zis ceva foarte frumos: Dacă te simți român, nu e neapărat să strigi în gura mare și să scrii pe tricouri sau pereți. 

Într-adevăr. 

*

Probabil, noi... românii, rușii, ucrainenii din Moldova uităm de cel mai important lucru - Nu ne respectăm și nu încercăm să ne acceptăm. Să ne acceptăm așa cum suntem. 

Poate e timpul să nu mai impunem oamenii să fie ceea ce nu sunt sau ceea ce nu simt că sunt.

Rușii ar trebui să învețe că atât timp cât nu vor respecta limba română și nu o vor vorbi în Moldova, ura dintre popoare nu va înceta. 

Moldovenii(românii) ar trebui să învețe că atât timp cât vor impune rușilor anumite lucruri în Moldova, ura dintre popoare va crește.

*

Fraților, totul este atât de simplu. E simplu să rezolvăm această problemă. Trebuie să ne acceptăm și să ne respectăm.

Și cum zice mama: „Să nu știi limba țării în care te-ai născut este o rușine și o lipsă de respect față de propria persoană, oamenii care s-au luptat pentru țară și limba ta”.

*


Fiți mai buni :*.







sursa: bravebosom.com

Comentarii

  1. Foarte frumos spus. Noi, romanii, respectam minoritatile cat putem mai mult. In afara de unguri, care nu duc lipsa de tupeu, nu am auzit plangeri mergand prin tara de la celelalte etnii. De aceea ne e greu sa-i intelegem pe rusii din Moldova, asa cum ne e greu sa-i intelegem pe ungurii din Romania. Dumnezeu sa ne lumineze tuturor sufletele si mintile!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce veste mare ar fi Unirea...
    Cu toată Basarabia, inclusiv ce a ajuns pe la ucrainieni în 1940.

    Cât despre Cadrilater, e mai greu de zis. Măcar Basarabia!

    RăspundețiȘtergere
  3. Fostul meu iubit ne-a părăsit pe mine și pe fiica mea acum șase săptămâni, după ce am încercat aproape totul pentru a-mi restabili relația, am fost dezamăgit. Nu mi-a ieșit nimic. O săptămână mai târziu, în timp ce parcurgeam Instagram-ul meu, am văzut câteva mărturii despre DR, zori ajutând oamenii să-și reaprindă relația și să repare casele sparte, la început am fost sceptic, dar am decis să încerc și am luat contact cu DR, Dawn pentru ajutorul ei, câteva zile făcând contactul cu ea, totul s-a schimbat automat, tristețea mea a devenit bucurie, zâmbetul era pe toată fața mea, totul s-a întâmplat foarte repede și rezultatul a fost perfect. Folosesc acest mediu pentru a-l aprecia pe Dr, Dawn, dacă aveți dificultăți în relația voastră.
    * Dacă vrei să concepi.
    * Dacă vrei să te reîntâlnești cu iubitul tău.
    * Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    Dr. Dawn Acuna este singura persoană care vă poate ajuta: dawnacuna314@gmail.com
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu