...despre un restaurant din centrul Capitalei, unde am găsit liniște și mâncare gustoasă


Nu ies foarte des în localuri, dar îmi place să descopăr locuri noi. Inițiativa aparține mai mult prietenei mele Anastasia, care e îndrăgostită de gastronomie. Și eu sunt îndrăgostită, dar nu atât de tare cum este ea.

Avem o tradiție de ceva timp, încercăm să mergem în localuri în care nu am mai fost. Drept că nu se întâmplă foarte des, pentru că uneori te costă prea scump. Na, jurnaliștii nu sunt tare bogați. Mitul salariului de 5000 de euro vă rog să îl spulberați, pentru că așa salarii au foarte puțini (0,5%) și cu siguranță, aceștia nu prea aleargă ca niște cai ca să își câștige pâinea.

Dar articolul nu este despre salariul nostru, ci despre un loc care l-am descoperit de curând.

Este vorba de Q Bar. Localul este amplasat în centrul orașului, pe strada 31 august 1989, 93 A. Îmi place ideea de a pune meniul și prețul bucatelor pe un panou amplasat în fața localului. Astfel, analizezi meniul, vezi prețurile și dacă îți place - intri în local. 

Îmi place foarte mult cum arată clădirea pe exterior. 



Mi-a plăcut mult meniul: pastele cu sosuri, carnea, salatele și cel mai important - diversitatea de vinuri. Este primul local unde am găsit cel puțin 6 vinuri din lista mea cu vinuri preferate.
Nastea a ales o salată cu mango și creveți, eu am comandat un steak din vită.




Mâncarea e pur și simplu magnifică. Carnea a fost preparată perfect (medium rare), sosul din cașcaval se topea în gură, iar vinul (Traminer de la Château Vartely) se potrivea perfect cu steak-ul de vită.

Ambianță și muzica este perfectă pentru a petrece liniștit o după-amiază sau o seară alături de persoanele dragi.




Am comandat și un desert, în momentul când s-au apropiat și celelalte două prietene. Am decis să experimentez și am ales un desert japonez - Moti. Am ales unul cu umplutură din banane și ciocolată. Desertul este servit de chelner în stare solidă, ca mai apoi să se topească. Chelnerul îți aduce și o clepsidră, care îți indică momentul când trebuie să îl mănânci.

Cântărește câteva grame, dar nici prețul nu este exagerat de mare - 35 de lei. Este un deliciu pentru amatorii de dulce.



Nu știu ce localuri preferați, dar acesta cu siguranță merită să îl vizitați. Mi-a plăcut chiar și deservirea :D, un lucru care îl găsești tare rar în Chișinău. 

Recomand cu toată inima să treceți pe acolo și nu doar, mai ales că prețurile sunt destul de ok dacă îl vizitați o dată în lună ;). Eu am cheltuit vreo 250 de lei (145 lei - carnea, 35 de lei - desertul și restul pe vin)



Sănătate și poftă bună!



Comentarii

  1. Fostul meu iubit ne-a părăsit pe mine și pe fiica mea acum șase săptămâni, după ce am încercat aproape totul pentru a-mi restabili relația, am fost dezamăgit. Nu mi-a ieșit nimic. O săptămână mai târziu, în timp ce parcurgeam Instagram-ul meu, am văzut câteva mărturii despre DR, zori ajutând oamenii să-și reaprindă relația și să repare casele sparte, la început am fost sceptic, dar am decis să încerc și am luat contact cu DR, Dawn pentru ajutorul ei, câteva zile făcând contactul cu ea, totul s-a schimbat automat, tristețea mea a devenit bucurie, zâmbetul era pe toată fața mea, totul s-a întâmplat foarte repede și rezultatul a fost perfect. Folosesc acest mediu pentru a-l aprecia pe Dr, Dawn, dacă aveți dificultăți în relația voastră.
    * Dacă vrei să concepi.
    * Dacă vrei să te reîntâlnești cu iubitul tău.
    * Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    Dr. Dawn Acuna este singura persoană care vă poate ajuta: dawnacuna314@gmail.com
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  2. E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam stă o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
    *Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
    *Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Dacă vrei să-ți răzbuni/reprimi proprietatea.
    *Dacă vrei o vrajă de promovare.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu